Mercurul in Aur si in Bijuteriile din Aur

Probabil ai auzit la stiri despre controalele realizate de ANPC prin tara la comerciantii de bijuterii din aur, cu scopul de a gasi mercur in obiectele comercializate. Stim ca asemenea stiri au impact puternic si te pot speria, dar credem in acelasi timp ca, daca te informezi nu o sa cazi in capcana fricii si a panicii.

Hai sa explicam de ce nu exista si nu poate exista mercur in bijuteriile din aur produse in Uniunea Europeana in mod legal si corect.  

Pentru inceput trebuie sa stii ca noi suntem un atelier romanesc de bijuterii din aur si ca ne fabricam singuri, in Bucuresti, bijuteriile pe care le promovam pe site-ul IONA. Suntem prezenti pe piata din Romania din 2018 si, incercam in permanenta, sa ne conectam cu alte ateliere de productie de bijuterii din Bucuresti si din tara pentru a face schimb de experienta.

Am stat de vorba cu bijutieri mai experimentati decat noi si credem sincer ca pentru consumatorii romani care aleg sa cumpere bijuterii fabricate la noi in tara nu exista niciun risc. Nu stim care sunt practicile in tari din afara Uniunii Europene, precum Turcia. Noi putem sa-ti povestim doar din experienta noastra si a altor bijutieri din Romania.

Ce este Aurul de 14K? Ce este Aurul de 18K?

Aurul de 14K cunoscut si cu marcajul 585 este aur obtinut prin aliere. La fel si cel de 18K sau orice alt aur cu titlu mai jos de 24K. Sa-ti explicam.

Aurul cu puritate maxima 999.9 ‰ se comercializeaza sub forma de lingouri, monede sau granule. Este identificat si cu marcajul 24K. Poate fi cumparat pentru investitie si depozitat ca atare in seif, la banca sau poate fi cumparat pentru prelucrare, cu autorizatie speciala emisa de ANPC, daca lucrezi in domeniul productiei de bijuterii.

Aurul pur este foarte galben si foarte moale si nu se poate folosi ca atare in bijuterie. Aurul pur 999.9 ‰ trebuie aliat ca sa poata fi prelucrat si sa rezulte, la final, bijuterii frumoase si purtabile.

Ce inseamna sa prelucrezi aurul pur 999.9 ‰? Inseamna sa iei o parte de aur pur si o parte aliaj specific, sa le amesteci, sa le topesti si sa obtii un metal din care sa faci mai departe bijuterii.

In functie de cantitatea de aur pur folosita in acest amestec, rezulta Aurul 14K, Aurul 18K sau Aurul 22K… sau alte titluri de metal pretios.

Revenim acum la Aurul de 14K. Dintr-o mie de grame, aurul de 14K are in compozitie 585 grame aur pur. Restul de 415 grame sunt reprezentate de aliajul care asigura duritatea metalului si culoarea. Aliajul este cel care da culoarea aurului alb, roz sau galben pal. Tine minte ca aurul pur, cel cu puritate maxima 999.9 ‰, este intotdeauna galben intens. Asa se extrage din mina, nu exista alta culoare in natura pentru aurul pur. Culorile alb / roz sunt date din aliaje specifice.

Aurul de 18K are un titlu superior: are 750 de parti aur pur la mie, iar restul de 250 parti sunt reprezentate de aliaj.

Gandeste matematic! Din 1.000 grame sau parti sau cum vrei tu sa le denumesti, ai X grame aur cu puritate maxima si diferenta aliaj. Atunci cand X este mai mare, adica atunci cand ai o concentratie mai mare de aur pur, titlul metalului tau pretios este mai mare.

Ai vazut ca exista bijuterii in Vest cu marcaj 9K, 10K sau 12K. Asta inseamna ca au titlu de aur pur inferior, adica au o concentratie mai mica de aur pur la mie.

Ce contine aliajul folosit in bijuterie? Ce tipuri de aliaje exista?

In functie de operatiunea pe care o efectuezi, exista aliaj pentru prelucrare mecanica – la bancul de lucru in bijuterie si aliaj pentru turnare. Acesta din urma se foloseste pentru bijuteriile pe care le sculptezi in ceara sau pe care le proiectezi 3D, le printezi in rasina si peste care torni ulterior aurul in stare lichida.

Exista cativa mari furnizori cunoscuti in Uniunea Europeana care fabrica aliaje, iar doi dintre acestia si cei cu care colaboram si noi sunt Legor din Italia si Wieland din Germania.

Toti furnizorii din Uniunea Europeana isi insotesc produsele de fise tehnice in care sunt specificate concentratiile de metale, precum si modul in care trebuie sa le prelucrezi in atelier in asa fel incat sa obtii rezultate optime: la ce temperatura, ce nivel de umiditate a aerului, etc.

Aceste aliaje contin de regula cupru (cel care da culoarea aurului roz), argint (pentru aurul alb, ai ghicit!), zinc, etc. Toate metalele sunt specificate pe fisa tehnica si toate metalele respecta masurile de siguranta a populatiei prevazute de Uniunea Europeana. Dupa cum stii, chiar si folosirea nichelului este reglementata conform UE, ce sa mai vorbim despre mercur care este un metal extrem de toxic pentru oameni.

Asadar, niciodata un aliaj cu continut de mercur nu ar trece de verificarile UE si nu ar ajunge sa fie comercializat.

Bijutierii romani se aprovizioneaza cu aliaje de la furnizori din UE, deoarece ajung mai repede la noi in tara si nu platim taxe vamale pentru ele. In plus, exista distribuitori autorizati la noi in tara de unde cumparam aliajele direct, fara sa fie nevoie sa le importam.

De aceea, suntem convinsi ca, atunci cand cumperi o bijuterie romaneasca din aur nu exista absolut niciun risc pentru tine. Nu exista mercur in aliajul folosit.

In plus, conform legislatiei din Romania, toate bijuteriile pe care le producem ajung la verificare si marcare la ANPC, la directia care se ocupa de Metale Pretioase, Pietre Pretioase si Procese Kimberley. Cu alte cuvinte, mai trec printr-un filtru de verificari inainte sa ajunga la tine.

Daca citesti pe Wikipedia despre mercur, o sa vezi ca scrie foarte clar ce reactie are cu aurul: mercurul dizolva aurul. Asadar, cum ar putea sa fie folosit la prelucrarea aurului daca il dizolva?

Daca iti plac bijuteriile si vrei sa le cumperi in siguranta, alege un producator roman! #fabricatinromania #qualitynotquantity

Bijuterii IONA din Aur 14K:

5.0
Un cadou minunat! 💖
Este o bratara delicata, cu detalii simpatice, care arata minunat pe aur roz. Am ales-o drept cadou si sunt foarte incantata de calitate! ✨
Andreea Rogozan
5.0
Foarte frumos inelul
Servire foarte buna, calitate foarte buna. Recomand!
Dragos Radu
5.0
Pur și simplu W.O.W
Vă mulțumesc pentru că puneți SUFLET în fiecare bijuterie
Iulian Ninel Albu
5.0
Exceptionale bijuterii si servicii.
Sunt extrem de multumita de bijuteriile si serviciile IONA. Calitatea isi spune cuvantul. Va multumesc pentru minunatele bijuterii pe care le realizati.
Amorina Stoian
5.0
Laveta de calitate superioara
Fina si de calitate
Amorina Stoian
5.0
Superbi
Cerceii arată minunat, design deosebit, foarte frumoși și finuți!
Noemi Duca
5.0
Excepțional!
Bijuteriile primite sunt fără cusur și am doar cuvinte de laudă. Sunt superbe, foarte frumos lucrate cu atenție la detalii și mult, mult mai frumoase în realitate. Voi apela oricând la serviciile Iona și le recomand oricui! 🥰🥰🥰
Diana Popa
5.0
Cerceii sunt superbi!
Persoana de contact este foarte amabilă și răbdătoare!
Oana Monda
4.0
O mică eroare
Din păcate ați scris eronat mesajul pe felicitare, față de textul solicitat de mine prin comanda. Produsul corespunde așteptărilor.
DRAGOS IORDACHE
5.0
Super frumoasa
Foarte buna comunicarea si produsele IONA. Voi reveni.
Oana Onutan